joi, 29 decembrie 2011

Jocul de-a iubirea

   ... într-un final realizăm că suntem doar participanții unui joc atractiv, orbitor și deosebit... într-un final devenim toți învingători și învinși... într-un final nu mai știm ce să facem... într-un final înțelegem că toate au un sfîrșit... într-un final deschidem ochii și ne dăm seama că e o pierdere zadarnică de timp... într-un final unul merge mai departe, iar celălalt moare, moare de speranță și iluzie, pe cînd ar trebui să facă la fel ca și celălalt... 
   ... într-un final ajug la cuvintele lui Tony Hawks: 

  ”Eu nu sunt sigur că mă voi căsători vreodată. Parcă nu are sens pentru mine să faci cuiva o promisiune pe care nu poţi fi sigur că o vei putea respecta. Mi se pare mai corect să spui: „Pe moment, mi se pare că eşti persoana potrivită pentru mine, cu care aş putea să îmi petrec restul vieţii. Dar dacă într-o zi vei dori să mă părăseşti ca să fii mai feiricită, atunci fă-o. Şi eu voi face la fel”. Tot e un fel de promisiune, dar una mai corectă. Şi dacă avem o familie, cred că tot ar trebui să stabilim ce vom face în momentul în care nu vom mai fi fericiţi împreună. În relaţii, oamenii spun că vor ca celălalt să fie fericit, dar, de fapt, vor ceva unul de la celălalt. Multe relaţii nu durează, pentru că se bazează pe „vreau ceva de la tine”, dar ar trebui să se bazeze pe „am multe să-ţi ofer”.                                                                                                                                                      

luni, 26 decembrie 2011

Letter . .

                                              Dear friend,
     regret că datorită circumstanţelor create nu mai comunicăm atît de des, nu ne mai vedem deloc, dar sper că printr-o modalitate (nuştiu care) vei citi acest mesaj.

     Îmi displace faptul că, ajung să-ţi spun aceste lucruri, anume din aşa motiv. Sunt de neuitat momentele alături de tine, e de neuitat Copilăria. Avem ambele o valiză enormă, plină cu amintiri, sunt sigură.
     Nu am fapte, vorbe, dovezi ca să demontrez unele lucruri, care m-au determinat să-ţi scriu acum, dar ştiu că ceva totuşi este la mijloc. Nimeni nu va înţelege despre ce scriu eu acum, doar Tu. Nu am curajul să-ţi vorbesc despre asta, de aia am preferat să scriu. Ştii prea bine că am alături o persoană la care ţin enorm, care pe parcurs a devenit totul pentru mine, ştii prea bine că nu aş înlocui-o cu nimic şi nimeni în această viaţă, ştii prea bine că vorbesc mult, de toate, cu toţi, ştii prea bine că am o mulţime de prieteni, ştii prea bine că-mi este doar un simplu prieten, ştii prea bine că nu ai motive să fii geloasă, ştii prea bine că mă plictisesc repede şi plec, ştii prea bine că dacă trebuie plec şi nu mă mai întorc, ştii prea bine că pot ceda cînd trebuie, atunci, chiar nu înţeleg motivul? Care e totuşi cauza? Cauza unor acţiuni nu prea bine definite, dar care totuşi le realizez, care ies la suprafaţă într-o oarecare măsură.
     Aş vrea să ştii, că nu există încă persoană, care ar putea prin prezenţa sa în viaţa mea/ta să schimbe trecutul Nostru. Pentru mine mereu ai fost şi eşti ca o soră. Chiar atît de multe se pot schimba, prin prezenţe, atitudini, acţiuni, fapte, persoane vag definite? Eu totuşi încerc să leg un capăt cu altul şi nu-mi reuşeşte. Poate aceste capete nici nu trebuie să fie legate, poate sunt capele diferitor şireturi, diferitor destine, diferitor oameni, diferitor sentimente?
     Aş vrea să citeşti printre rînduri şi să înţelegi ce-am vrut să-ţi spun, cu adevărat.

Mi-e dor. My sister, my dear friend!

sâmbătă, 24 decembrie 2011

Confuzii


Mă gîndesc uneori, că întreaga noastră viața e o confuzie.
Mă gîndesc uneori, că trebuie să evadăm, o dată și pentru totdeauna.
Mă gîndesc uneori, că suferim prea mult.
Mă gîndesc uneori, că ar fi timpul să punem punct și să începem un nouă filă cu Majusculă.
Mă gîndesc uneori, că momente potrivite pentru a face ceva sunt prea puține.
Mă gîndesc uneori, că oamenii din cauza cărora suferim , nu merită asta.
Mă gîndesc uneori, că dacă aș luao de la început, nu mi-ar fi atît de interesant.
Mă gîndesc uneori, că alături de noi stau suflete, ce respiră pentru noi, iar noi respirăm pentru alții.
Mă gîndesc uneori, că e nevoie de o schimbare.
Mă gîndesc uneori, că nu mai am putere să lupt, însă abia atunci începe adevărata luptă.
Mă gîndesc uneori, că nu merit pe deplin, persoanele care fac parte din viața mea.
Mă gîndesc uneori, că ar trebui să fiu mai indiferentă fața de unele fapte, atitudini, NEfapte.
Mă gîndesc uneori, că merită să fac anume acele lucruri de care mă tem, pe care nu realizam că le voi face vreodată.
Mă gîndesc uneori, că sunt vizibilă doar cu ajutorul tulbulărilor psihologice.
Mă gîndesc uneori, că îmi lipsește timpul.
Mă gîndesc uneori, că dacă-aș spune adevărul aș distruge totul.
Mă gîndesc uneori, că merit căldura, dar nu primesc nici răcoare.
Mă gîndesc uneori, că trebuie să plec, dar totuși rămîn.
Mă gîndesc uneori, că totuși cineva adoră zîmbetul meu.
Mă gîndesc uneori, că am parte de fericirea pur omenească.
Mă gîndesc uneori, că inima mea mamei mele, va bate veșnic.
Mă gîndesc uneori, că însemn ceva pentru oamenii de la care nici nu mă aștept și sunt loc gol, pentru cei la care țin enorm.
Mă gîndesc uneori, că totuși am un sens.
Mă gîndesc uneori, că dimineața de mîine poate să nu existe.
Dar știu exact fără ca să mă gîndesc, că iubesc și fabric clipe deosebite, deosebite pentru persoane deosebite.

duminică, 18 decembrie 2011

Adesea ne certăm, ne supărăm, ne întoarcem, plecăm . . . dar sentimentele nu se supără, nu pleacă, ele sunt puternice şi trăiesc în noi. Sunt sigură de asta.


   Stăteam şi mă gîndeam, cîte cupluri, cîţi îndrăgostiţi, cîţi copii şi cîţi oameni maturi se ceartă de la nişte fleacuri - de la nimic. Dar, realizez, că anume aceste nimicuri ne fac mai tari, ne dau puteri să mergem mai departe, ne fac să credem în noi şi în persoana de alături, ne dovedesc în final, că însemnăm ceva unul pentru altul, şi chiar un "nimic" contează pentru NOI.
   Reflectez, adesea asupra tuturor momentelelor tensionante din viaţa mea şi înţeleg, că ele la fel ca multe altele, sunt indispensabile. Anume aceste clipe hrănesc viitorul NOSTRU.
   Acestea, totuşi, nu au valoare în faţa dragostei, în faţa sentimentelor adevărate.
   Trebuie să profităm de fiecare clipă cînd suntem împreună, să ne spunem cît mai des "Te iubesc", fără nici un motiv, să fim tari şi să trecem peste toate ÎMPREUNĂ, pentru că iubirea adevărată se bazează pe "noi",  "al nostru", "împreună".
   Eşti alături, orice ar fi, indiferent de situaţie şi pentru asta-ţi mulţumesc. E încă un motiv să-ţi spun că: Însemni enorm pentru mine şi că Te iubesc nespus de mult!  
    For special person, for my boyfriend!

joi, 8 decembrie 2011

La Mulți Ani!

    îîîîî)) Felicitări pentru o persoană deosebită. :X
    Nu aș vrea să repet cuvintele care, defapt, le va auzi în această zi de zici de ori, și totuși..
   Aș dori mereu să știu că e sănătos și fericit, iubit și apreciat de persoanele dragi. Că are parte de momente nemaipomenite, clipe de neuitat, oameni demni de-ai fi alături. Îi mulțumesc pentru tot ceea ce este la moment, pentru toate frînturile de timp cînd am rîs nebunatic, pentru toate frazele și cuvintele dure, dar în același timp pe placul meu), pentru că m-a înțeles mereu și desigur, pentru că este un prieten al meu.
   El, Merită tot ce e mai bun, pentru că e o ființă deosebită.
   Cuvintele astea sunt de prisos, deoarece sunt doar niște cuvinte, cuvinte tipice sărbătorilor ( De ce nu am putea să le spunem, în fiecare zi? ) dar totuși lor le stă în putere totul.
   Știu, oricum că acum citești aceste cuvinte și vreau să zîmbești așa ”cum nu-mi place mie”. =D
 
Cu toate că mi-a spus că abia mîine seara ”îmbătrînește” îi urez un Happy Birthday și La Mulți Ani! :P
Felicitări, Sincere Felicitări pentru un PRIETEN adevărat! :*:X

duminică, 4 decembrie 2011

A da uitării


   ...uneori stau șî mă gîndesc dacă noi cu adevărat uităm...?! Evenimente, clipe, zîmbete, priviri, Oameni. Nu am găsit răspuns la acestă întrebare. Intuiesc eu, că undeva acolo în adîncurile noastre totuși este o moleculă din noi care captează totul, și nu e important ca acest tot să cuprindă totul, important ca acest tot să cuprindă ce e mai important din tot. Sunt sigură că nu poți da uitării ceva care te-a marcat. Și chiar nu mai percep cum se deapănă firul vieții, nu ma înțeleg, cum leg nodurile atunci cînd acest fir se rupe, nu vreau să mă gîndesc că acest ghem are totuși un sfîrșit.
   Noi nu dă uitării totul. E imposibil. Astăzi uiți însă mîine amintirea te copleșește, și defapt noi nu uităm, noi încercăm să uităm, și pe cît de bine ni se primește doar noi știm.
   Scriu asta pentru că am persoane, care chiar dacă nu-mi sunt alături nu le voi uita nicioadată, pentru că am momente atît de plăcute, unele neplăcute care nu le voi șterge niciodata din amintirea mea, am o colecție de priviri, la care țin enorm și sunt singură că atunci cînd firul se va depănă, le voi revedea pe toate în fața ochilor, nu pentru că așa aș vrea, pentru că-mi sunt dragi, pentru că le păstrez, pentru că m-au marcat.
Nu  încerca să uiți pentru că uneori unica harnă a sufletului, rămîine a fi doar AMINTIREA!

sâmbătă, 3 decembrie 2011

vineri, 2 decembrie 2011

15 lucruri pe care nu le știai despre sărut

Sărutul înseamnă mai mult decît se gîndesc majoritatea oamenilor. Iată cîteva lucruri interesante despre sărut.

1. 37% dintre bărbați țin ochii deschiși în timp ce sărută, în timp ce 97% dintre femei fac acest lucru.

2. În timpul unui sarut de un minut poți arde pînă la 26 de calorii.

3. Cercetarile arată că aproape fiecare mușchi din organism poate fi utilizat atunci cînd două persoane se sărută.

4. Se spune că dacă partenerul cu care te săruți are aceeași culoare a părului, rezultatul este mai pasional.

5. Pe parcursul unei vieți e de așteptat să primim aproximativ 25.000 de săruturi, variind de la pupici pe obraji pînă la saruturi care îți înmoaie genunchii.

6. Creierele noastre au neuroni speciali care ne ajută să găsim o alta pereche de buze în întuneric.

7. Un sărut poate fi de zece ori mai eficient decît morfina în reducerea durerii, acesta activînd hormonii ce luptă împotriva durerii din organism. Deci cînd o mamă îi spune copilului că acestuia îi va trece durerea după ce îl sărută, are dreptate.

8. Egiptenii antici se sărutau cu nasul. Buzele nu intrau la socoteală.

9. O persoană obișnuită își petrece în jur de 14 zile din viață sărutîndu-se.

10. Cel mai lung sărut a durat timp de 17 zile, 10 ore și jumatate în Chicago, în 1984. Cel mai lung sărut ecranizat a fost între Jane Wyman și Toomey Reg și a durat 185 de secunde, în filmul ”You're in the Army Now”, în 1940.

11. Din punct de vedere tehnic, este încă ilegal în Indiana ca un bărbat cu mustață "să sarute în mod obișnuit ființe umane".

12. În Italia medievală, în cazul în care un cuplu era observat în timp ce se săruta, aceștia puteau fi forțați să se căsătorească.

13. Cel mai faimos sărut din toate timpurile a ajuns să fie între Clark Gable și Vivien Leigh în ”Gone With the Wind”.

14. Sărutul acționează ca un tratament de înfrumusețare. Iți face ochii și pielea să strălucească.

15. Bebelușii care sunt sărutați sunt adesea mai afectuoși mai tîrziu în viață.

joi, 1 decembrie 2011

Iarnă

E iarnă. Felicitări tuturor celor care citesc aceste rînduri și nu doar. E iarnă. Mi-e dor de fulgii ei albi. E iarnă. Vreau să îngheț p-afară. E iarnă. Chiar dacă afără încă soarele se simte stăpîn, eu simt ceva rece. E iarnă. E vina mea, dar nu e a mea, pentru că e iarnă. Aș vrea ca iarna aceasta cine incă e în cautare, să-și găseasca cît mai curînd, suflarea dragă care l-ar încălzi. E iarnă. Cei care au un suflet pereche, păstrați-l, ve-ți avea nevoie, mai mult ca oricînd. E iarnă. Vreau să știi că însemni enorm pentru mine. E iarnă. Îți simt lipsa, chiar dacă te văd zilnic. E iarnă. Tu ești cel care dă culoare albului ce urmează să mă domine. E iarnă. Încearcă să înțelegi, naivul copil din mine. E iarnă. Nuștiu cît de mult înseamnă aceste cuvinte, nici măcar nuștiu dacă înseamnă ceva. E iarnă. Nu-ți cer decît ochii, zîmbetul și pe tine. E iarnă. E incă un motiv în plus să-ți spun:

                                                   ,,Te Iubesc, S.”

luni, 28 noiembrie 2011

Simt nevoia ...

Simt nevoia:


  • să dorm (dorm mult prea puțin);
  • să uit de toate;
  • să mă detașez de lumea asta bolnavă;
  • să fiu sănătoasă;
  • să măncăm dragostea cu mîinile;
  • să-i văd ochii;
  • să fiu sărutată pe frunte;
  • unei VACANȚE;
  • de a striga;
  • unei dorințe nebune;
  • unor clipe deosebite;
  • distrugerii monotoniei;
  • viitorului;
  • de a colecta clipe;
  • de a marca oameni;
  • de a citi o carte;
  • clipelor de nebunie;
  • de a fi inocentă;
  • de a răspunde cu aceeași monedă;
  • de prietenie;
  • de căldură;
  • de zîmbetul lui;
  • de a demonstra că ce-i al meu, al meu ramîine;
  • de a fi mai răbdătoare;
  • de fericirea sinceră a mamei;
  • de liniște;
  • de timp;
  • de tine.. :x

duminică, 27 noiembrie 2011

Imortalizări

Fotografia, un univers nelimitat, într-o lume limitată de soartă. 
Ea e cea care dă aripi imaginației mele. :x

miercuri, 16 noiembrie 2011

Regăsire

    ...adesea ne întrebăm Cine sunt prietenii adevăraţi? Mai există ei, oare? Cum să-i gasim? Unde să-i căutăm?
   Am realizat pe parcurs, că toate aceste căutări, frămîntări, iluzii sunt fără sens. Viaţa ne aruncă acolo unde vrea ea şi doar de noi depinde dacă reuşim să ne regăsim intr-un alt suflet sau nu. Prietenii în esenţă sunt niste persoane care involuntar te vor înţelege. Prietenia e ceva sincer, care nu are limite. Nu ar fi cazul să ne învinuim sau să învinuim oameni, evenimente, lucruri, pentru că ăsta e cursul vieţii. Nimic nu este veşnic. În fine...
   Acest început de toamnă mi-a întors o nouă filă în viaţă, bună, rea, obositoare, cum e ea, dar e nouă. E un nou aliniat în opera numită "Viaţă" şi îl accept aşa cum e. Acest început defapt, mi-a oferit persoane necunoscute, atmosfere tensionante, dar nu mi-a fost deloc greu să mă acomodez.
   Şi în această mulţime de necunoscuţi am reuşit să găsesc o persoană în care m-aş putea oglindi. E deosebită prin simplul fapt, că există şi trăieşte nu ca toţi. Îmi place felul ei de a fi. Nuştiu ce ne rezervă ziua de mîine, dar la moment pot exclama, că mi-am găsit un prieten! Avem înnainte multe idei de măcinat, oameni de uitat, persoane de discutat, lacrimi de vărsat.
Îţi mulţumesc pentru ceea ce eşti acum! :*

duminică, 13 noiembrie 2011

Dezamăgiri

.... uneori are impresia că nu e singură, dar ceva mai mult. Devine tot mai sensibilă o dată cu răcirea vremii, o dată ce se maturizează. Se îmbolnăvește de priviri, se dezamăgește în oameni, în fapte. Ar fi vrut de atîtea ori să ia totul de la început, dar totuși ceva o tine în acest banal, rece și dur prezent. Și încercă, își chinuie fiecare moleculă a creierului, doar ca sî înțeleagă, ce o ține captivă aici - în acest prezent.
 Înfluența orelor de toamnă...
 Acum visează ca un copil naiv, la vară, la soare, la distracție, la libertate, la hainele alea ușoare. Probabil, dezamăgește si ea, rănește și ea, dar la moment, e mult prea sensibilă și neputiinciosă pentru acțiuni și fapte de genu' ..
O dezamăgesc :
oameni
fapte
cuvinte
priviri
idei
acțiuni
melodii
atitudini
 E bolnavă de acel sentiment firesc, și realizează ca anume asta o ucide, dar merge mai departe pentru că e sigură că vine și clipa cînd va răspunde cu aceeași monedă. E atît de sentimentală, plînge mai mult decît crezi, dar nimeni nu-i vede lacrimile pentru că nimeni defapt, nici nu merită. E un copil prea puternic, pentru a lasă mîinile în jos.
 Sunt dimineți în care radiază de fericire, zîmbește pînă la urechi și nu-i pasa de nimeni, sunt seri în care înțelege că nimănui nu-i pasă de ea.
 La moment s-ar putea mîndri doar cu cîteva persoane, care îi provoacă involuntar zîmbetul, și le mulțumește enorm.
 Adesea se întreabă ”Dacă aș dispărea, ar observa cineva?” E un pesimis bolnav, e o privire bolnavă, eu un sarcasm neînțeles.
Mîine se va trezi și posibil, va privi alt fel lucrurile, dar la moment e cel mai dezămagit copil.
 Înfluența orelor de toamnă...

vineri, 4 noiembrie 2011

Oameni și locuri dragi - FurioSnails & Igor Guzun


1.
Trezeşte-mă în zori, te rog
mult, mâine
şi ia-mă cu tine la drum.
Am fost, suntem prieteni vechi,
ştii bine.
E rândul meu să pun umăru-acum.
Refren:
Oameni şi locuri dragi
şi tu care îmi placi –
sunt toate aici
la doi paşi.
Oameni şi locuri dragi
care spun: „Ce mai faci?”
„Bine
şi sunt în oraş”.
2.
Petrece-mă și luminează-mi
iar calea,
așteaptă prietenii mei…
Și dac-ar fi să fiu acum
undeva departe,
aș fi doar cu gândul la ei.
Refren:
Oameni şi locuri dragi
şi tu care îmi placi –
sunt toate aici
la doi paşi.
Oameni şi locuri dragi
care spun: „Ce mai faci?”
„Bine
şi sunt în oraş”.


P.S. Îmi placee enorm piesa. Enormm! :x

miercuri, 2 noiembrie 2011

Toamnă


Toamnă. Simt. Rece. Întuneric. Galben. Dezamăgire. Dimineți. Somn. Clipe. Ură. Melancolie. Dor. Trecut. Fericire. Apropiere. Teamă. Dorință. Singurătate. Pustiu. Plumb. Oboseală. Mîine.
Alături. EL.

duminică, 30 octombrie 2011

Alături :X

    ... Nu mai am cuvinte să descriu atitudini, persoane, acțiuni, gînduri, planuri, scopuri, ale unor oameni. E peste masura puterilor mele. De-ar fi după mine, s-ar pedepsi cele mai banale lucruri, pentru că defapt ele lasă cele mai adînci răni. Nu sunt plină de ură, sau invidie pentru că vă ”credeți” doar vă ”credeți” cu un cap mai sus, din contra...
     Scopul postării mele e defapt altul, și cine trebuie îl va înțelege pe parcurs.
   ... Aș vrea să-ți spun în primul rînd că ești o persoană deosebită, iar asta te face vizibilă dintr-o mulțime. Știu că acum cuvintele sunt de prisos, dar totuși... Încercă să-ți aduci aminte de clipele petrecute alături de cei dragi, de prieteni, de prietena cea mai bună, pentru că indiferent la divergențele ce apar, în clipele cele mai grele ea va fi alături, sunt sigură. Înțeleg, și dacă nu în totalitate, măcar o bucățică din ceea ce simți.
     Eu sunt alături, te susțin și îți voi susține orice alegere, pentru că pînă la urmă, noi decidem ce facem mai departe, ucidem și trăim cu acest gînd toată viața, sau provocăm durere, dînd o mînă de ajutor dușmanului cînd va avea nevoie. :)

  Be Happy my dear..! :X Love you so much..!:X

sâmbătă, 29 octombrie 2011

Время и Стекло - Так выпала Карта

Так выпала карта, так судьба расставила фишки
Где же ты, моя малышка? На какой странице книжки о любви?
Так выпала карта, так судьба расставила роли
Под каким теперь паролем заходить мне на страницы о любви?

Я листала жизнь очень быстро, пропуская абзацы и целые главы.
Пролетали дни, словно искры, а любви в них было так мало.
Не могла сначала поверить, среди дыма прокуренных окон
Распахнулись тяжёлые двери, задрожали во мнении стёкла.
Словно ангел на зёмлю спустился. Я зашла на твоё after-party.
Тёплый лучик ко мне устремился на краю одинокой кровати.
Я читала в глазах твоих правду. Я тебя ждал всю жизнь, ты же знаешь.
Ну зачем говоришь мне "до завтра"? Ну зачем от меня исчезаешь?

Так выпала карта, так судьба расставила фишки
Где же ты, моя малышка? На какой странице книжки о любви?
Так выпала карта, так судьба расставила роли
Под каким теперь паролем заходить мне на страницы о любви?

Не оставили в книге закладки, чтоб вернуться назад и всё вспомнить.
Южный берег. Приторный сладкий запах ветер по морю разгонит.
Над соломенной крышей бунгало одиноким скучающим пляжем
Наше лето с тобой убежало, не сказав не прощание даже
Задержись хотя бы на день, подари мне лучик счастья.
Посиди со мною рядом, не дели любовь на части.
Я читал в глазах твоих правду. Я тебя ждал всю жизнь, ты же знаешь.
Ну зачем говоришь мне "до завтра"? Ну зачем от меня исчезаешь?

Так выпала карта, так судьба расставила фишки
Где же ты, моя малышка? На какой странице книжки о любви?
Так выпала карта, так судьба расставила роли
Под каким теперь паролем заходить мне на страницы о любви?

joi, 27 octombrie 2011

Slăbiciuni =x

Chiar dacă nu prea atragem atenția la mici detalii ale vieții, am decis să le rezerv și lor o parte atomică din tot timpul meu, care niciodată nu-mi ajunge. Sunt sigură, că toți au slăbiciuni față de ceva sau cineva. Poate aș mira pe unii, pe alții chiar deloc, însă îmi plac la nebunie ”tatuajele”. 
Eu personal, văd ceva deosebit în aceste caricaturi. Cel puțin, oferă acea picătură de originalism, pe care nu o posedă toți.
      
       
                                                  
                
     
             Le ador! =x
  

miercuri, 26 octombrie 2011

. . . pentru că Merită . ♥


Îl iubesc pentru tot ce e cînd e cu mine. 
Îl iubesc pentru ochii lui albaștri.
Îl iubesc pentru zîmbetele sincere.
Îl iubesc pentru atingerile fine.
Îl iubesc pentru că mă sărută pe frunte.
Îl iubesc pentru sms-urile simple și pline de înțeles.
Îl iubesc pentru pentru privirile dulci.
Îl iubesc pentru visele frumoase în care e eroul principal.
Îl iubesc pentru diminețile și serile în care îmi domină gîndurile.
Îl iubesc pentru gingașia și simplitatea cu care mă tratează.
Îl iubesc pentru cuvintele și faptele cu care mă educa.
Îl iubesc pentru momentele în care mă simt cel mai fericit om de pe pămînt.
Îl iubesc pentru că ma acceptă așa cum sînt.
Îl iubesc pentru fiecare zi în care îl vad.
Îl iubesc pentru că mă întelege.
Îl iubesc pentru toate clipele petrecute alături de mine.
Îl iubesc pentru că dă culoare zilelor mele.
Îl iubesc pentru că mă iubește. ♥

duminică, 9 octombrie 2011

Mercedes-Benz F125

 Seria de concepte germane cu titulatura "F" continuă, la Salonul Auto Frankfurt 2011, cu acest coupe Mercedes-Benz F125 Coupe , care surprinde foarte mult prin stilul foarte diferit de al actualei game Mercedes-Benz.

  În cazul conceptului de faţă, numărul care apare după "F" se pare că reprezintă chiar cei 125 de ani pe care compania i-a împlinit recent. Ideea portierelor de tip "Gullwing" le-a permis designerilor să creeze o siluetă cu multe suprafeţe largi şi neîntrerupte de muchii - astfel că suprafaţa vitrată laterală este formată din numai două părţi.
 Graţie uşilor foarte lungi, Mercedes-Benz F125 este un coupe , deşi profilul său aminteşte, mai degrabă, de coupe-urile cu 4 uşi, precum Mercedes-Benz CLS. Pe de altă parte, s-ar putea ca F125 să prefigureze chiar un model de serie mai compact decât cunoscutul CLS, care ar urma să fie bazat pe Clasa C.

  Partea frontală şi farurile cu un design neobişnuit amintesc puţin de recentul Mercedes A-Class Concept, în timp ce spatele original ne întrebăm dacă vrea să ne dea o idee despre direcţia de design în care se îndreaptă maşinile Mercedes-Benz.
Interiorul se anunţă fastuos, iar F125 promite să ne gratuleze cu o porţie foarte consistentă de tehnologie şi gadgeturi. Ultimele zvonuri afirmă că Mercedes-Benz F125 este şi un laborator ambulant pentru o tehnologie de propulsie care combină 4 motoare electrice şi un sistem de tip fuel-cell, alimentat cu hidrogen.

  Teoretic, ar fi capabil de un demaraj 0-100 km/h în doar 4,9 secunde, graţie puterii totale de 231 CP, în timp ce autonomia maximă s-ar cifra la circa 1.000 km. Promiţător, aşa încât aşteptăm cu nerăbdare toate detaliile oficiale, cu ocazia inaugurării de la salonul auto german.

  Hhh.. și cine nu ar vre așa mașină? :X
 Recunosc că îmi place enorm toate Mercedesurile dar acest model - No comment! :X
  www.promotor.ro

joi, 6 octombrie 2011

Timp

... și nu am nici măcar o vagă idee, ce să fac, să îmi ajungă și mie timp?
Nu am timp pentru nimic, acum. Dimineața plec de acasă la 6:35, obligatoriu, mă întorc în jurul orelor 15-16, uneori 17, și realizez că din nou, am teme de pregătit.
 Acum am mai găsit timp pentru mult iubitul meu volley, pentru că ne pregătim pentru un turneu, mă rog.. asta e.
Nu am timp să mai postez ceva pe blog, cu toate că numărul vizitatorilor, crește pe zi ce trece, și asta mă bucură enorm.
Nu am timp să merg regulat la sală.
Nu am timp să ma odihnesc.
Nu am timp pentru nimic.
Nu am timp să DORRMMM (((
Tot timpul meu este dedicat orelor. :) Recunosc, că e greu acum. Dar sper, că mă voi mobiliza, în cel mai apropiat timp. Deja a trecut septembrie, nici nu vreau să ma gîndesc la sfîrșitul de semestru, la texe și examene, dar involuntar aceste gînduri mă domină.

Vreau să dorm. ( Vreau să fiu alături de personale dragi cît mai mult timp. Vreau să am mai mult timp pentru volei și pentru NOI!

Unde fuge timpul? E deja 6 octombrie, defapt peste citeva minute, va fi deja 7.

duminică, 25 septembrie 2011

Oboseală..

E duminică, logic mîine e luni. Și nici nuștiu cum să numesc acest moment, sfîrșit sau deja un început de săptămînă. Oricum, asta nu contează, vroiam să zic totuși că sunt supraobosită. Nici nu-mi imaginez, cum o să treacă aceste 5 zile, la colegiu. Sper dimineața de mîine să nu fie ca cea de azi.
 Da, evident, monotinie, cum alt fel? Mă voi trezi la 5:45, îmi voi bea cafeaua și se va-ncepe...
 Astăzi mă obosesc:
  • oamenii, tîmpiți, care vorbesc, fără tolc;
  • diminețile și serile reci, cînd sunt nevoită să îmbrac o haină mai groasă (le urăsc, sincer, urăsc hainele groase, mă simt incomod);
  • aglomerațiile în transport, pe stradă, în holul colegiului;
  • zîmbetele false, a unor persoane, care le cunosc, și regret acest fapt;
  • indiferența oamenilor de pe stradă;
  • singurătatea, ce mă domină pe parcursul a 5 zile, defapt mint a 6 zile, pt că duminică, practic mereu o petrec acasă, între 4 pereți, pregătindu-mă de ore;
  • idea că mîine am lucrare la română;
  • faptul că vreau ceva și nuștiu ce.. etc.
  Astăzi e rece, am nevoie de ceva să mă încălzesc, dar nu-mi fac griji, am 5 zile în continuare, să-mi aprind nervii pentru a mă încălzi, și 5 nopți pentru a mă calma, și pentru al simte pe septembrie cum își intră în drepturi..

joi, 22 septembrie 2011

Fericire ♥

Te iubesc! 11 luni alături de tine! 
Fericită. Cea mai fericită! :*
Îți mulțumesc pentru tot!:X

?Semne de întrebare?

     
Astăzi, au rămas doar semne de întrebare.
Ea știa că totul n-o să dureze prea mult și că au fost doar niște iluzii de moment.
Acum Ea îi mulțumește pentru toate, și merge mai departe.
Nu ar vrea așa sfîrșit, dar trebuie să știi să pleci la momentul potrivit, și pentru El poate nu a fost nimic, dar pentru Ea au fost iluzii care uneori chiar îi dădeau aripi.
N-o să-L te urască, dar o să fie mai indiferentă.
Ea îi spuse, și nu o singură dată, că nu-i place să fie lăsată în umbră,  să fie o ”altă” soluție.
Nu s-a simțit ofensată și indignată în compania lui, din contra, practic mereu zîmbea, sincer.
Nu-L învinuește și nu-i cere explicații, Ea pur și simplu va pleca ca o adevărată doamnă, în degete, încet, dar cu capul sus, fără a privi înnapoi.
Ea recunoaște că are prostul obicei, să se retragă de pe cîmpul de luptă, atunci cînd are șanse la cîștig, lăsînd adversarul să primească ce-și dorește, fără luptă.
Ar vrea să-i spună, că pentru El a fost la un pas, de a-și distruge propria fericire, dar e mîndră că, a reușit la timp să-și dea seama de greșeala ce-o  putea comite.
Pentru Ea, El devenise mai mult decît un prieten, deși nu ar fi recunoscut, nici peste o lună sau un an, probabil aceasta e și cauza acestor decizii spontane.
Nu-i cere nimic, îl roagă doar să fie fericit, să-și găsească o jumătate care-L merită.
Ar vrea să-l vadă doar cu zîmbetul pe față - ăla pe care Ea îl adora.
Ea nu vrea să fie în plus, în viața Lui.
Îi pare rău că visele legate de El, se spulberă atît de ușor.
Își cere scuze pentru promisiunile neîndeplinite, dar probabil, așa ar trebui să fie.
Recunoaște că nu a procedat corect, acum, luînd această decizie de una singură, dar crede că așa ar fi mai bine și pentru Ea, și pentru El.
E sigură, chiar dacă o va uita, a reușit să-și lase o amprentă cît de vagă în viața Lui.
Focul s-a stins, dar jăratecul încă e viu, acum doar tu decizi, ce faci mai departe...
Astăzi, au rămas doar semne de întrebare.

Acesta a fost sfîrșitul poveștii pe care am decis să v-o împărtăşesc pe parcursul a două postări, prima fiind ”Special friend” (postată în august), îi are ca protagonişti pe El şi pe Ea. Am decis să nu le dezvălui numele reale (deoarece sunt sigură că atunci i-aţi recunoaşte), dar nici să le dau nume fictive (fiindcă în cazul acesta povestea şi-ar pierde din farmec).

duminică, 18 septembrie 2011

5 дней счастья..

Статья - очень особенное. Спасибо человеку, который дал мне ссылку.  Я признаю, что перечиталa ее уже несколько раз.

Она задержала рак, чтобы отпраздновать самый счастливый день ее жизни.

Кэти Киркпатрик


Кэти последний раз просит о помощи, чтобы поднятся с коляски, которую позже, вместе с кислородным баллоном она оставит у входа в церковь. Подружки невесты, их всего восемь, одеты в черные прямые платья, которые для них выбирала невеста, они выглядят перлестно.
Друзья жениха все одеты в черные смокинги.
Родители и родственники молодоженов у алтаря выглядят гордыми и счастливыми.

Около 400 человек собрались в церки, чтобы освидетельствовать этот скорый брак, они плакали не только из-за того, что обычно все плачут на свадьбах, они плакали от того, что никто не знал сколько этому браку суждено продлиться.
Невеста, сиявшая от счастья была тяжело больна...

Кэти Киркпатрик


21 летняя Кэти Киркпатрик уже однажды поборола рак, но болезнь все равно вернулась - поразив легкие и сердце, чтобы отнять девушку у тех кто ее любил и кого она любила. Дыхание теперь было для нее трудностью, ей приходилось дышать с помощью кислородного баллона. Боли в спине были настолько сильные, что она употребляла морфин в качестве обезбаливающего. Ее ноги и руки стали тоненькими, все тело было истощено из-за того, что ее внутренние органы не могли больше нормально функционировать.
Кэти Киркпатрик


Люди молились за нее, так же как и она молилась, чтобы набраться сил и победить страшную болезнь.
Люди собирали деньги на ее лечение и Кэти делала все, чтобы поправиться.
Она старалсь хорошо есть.
Во время химиотерапии в больнице она ходила по корридорам придерживаясь за стену, чтобы оставаться на ногах.
Она исправно принимала лекарство и витамины и никогда не жаловалась, потому что верила, что все будет хорошо.

Именно поэтому все собрались в назначенный январский день, когда солнце сияло так ярко, что снег блестел как камни, которыми было расшито платье невесты. Они смотрели и удивленно ахали над мужеством и силой Кэти, которая, улыбаясь, медленно шла по проходу рядом со своим отцом, который тоже болен раком.
Некоторые могли предположить, что свадьба-это последняя просьба Кэти, но это не так.
Она до последнего верила и надеялась и, когда в вас есть хоть что-то из этого, когда есть малейший шанс, вы не высказываете последних желаний.
Она не пользовалась кислородным баллоном, пока шла по проходу вдоль гостей.
Она оставила все, что напоминало ей в этот день о болезни, за пределами церкви.
Она не хотела, чтобы свадебные фото напоминали ей о том, что она была больна в тот момент, когда клялась в вечной любви и верности своему возлюбленному Нику Годвину, человеку посвятившему всего себя ей, тому с кем она хотела разделить будущее.
Она знала, что переборет рак. И в какой-то степени ей это удалось.
Кэти Киркпатрик


Кэти Киркпатрик выросла в Метаморе, маленький городок полный ферм с лошадьми и дорогими особняками в округе Лапер, около 50 миль от Детройта. Она окончила там школу, где она была успешной ученицей,хорошей спортсменкой и королевой выпускного балла.
Она была очень популярной девочкой.
Пела в церковном хоре. И подрабатывала няней.
Они считала шопинг своим хобби и к слову обладала отличным вкусом.
Она помогала родственникам выбрать одежду, этим она занималась даже в день свадьбы, когда она была накачана морфином.

И Кэти улыбнулась.

Кэти Киркпатрик


Это была ангельская улыбка.
Друзья говорят, что, когда она улыбалась, ты чувствовал себя особенным человеком.
Она всегда могла выслушать.
Когда они навещали ее в больнице, она всегда спрашивала о их делах, о подарках, которые они получили на рождество или о их новом партнере.
Когда они ужасались ее болезни, она всегда их успокаивала.
Все будет хорошо, говорила она.

Поздно ночью, когда она была слишком больна даже для того, чтобы спать, когда больничная кровать в ее девичье розово-желтой комнате в доме ее родителей казалась ее ужасно неудобной, она читала библию.
Пока все спали это был ее собеседник.

Родители Кэти, Дэвид и Ники Киркпатрик, работают учителями в школе, отец девушки тоже болен раком мозга, ее мать заботится о них обоих.
Ей приходится сложнее всех потому, что она единственная, кто знает о прогнозах врачей.
Она низачто не рассказывала им о том, что думают врачи.
И ни на секунду не допускала мысли, что один из них не сможет присутствовать на свадьбе.

Кэти Киркпатрик


Кэти несмотря на адскую боль планировала родить детей, представляла дом, в котором они будут жить - это заставляло удивиться, знала ли она о своем приговоре.
В ее глазах всегда была надежда.

Ник Годвин, 23 летний шериф округа - красивый, атлетичный мужчина.
Он любил Кэти с 11 класса. Они немного повстречались, но вскоре они расстались из-за того,ч то он поступил в университет в другом городе.
Она тогда еще училась в школе и не была заинтересованна в отношениях на рсасстоянии.
"Я всегда думала. что пойду в колледж и встречу кого-нибудь там"-рассказывала Кэти за два дня до свадьбы.
Тем не менее,она и Ник оставались друзьями и проводили вместе выходные и праздники.
"Он названивал мне из колледжа и всегда был " говорит Кэти.
"Я не мог позволить ей от меня избавиться," говорит Ник.

Когда Ник послал ей открытку на день святого валентина в 2002 году, он решил, что это будет последняя попытка завоевать ее сердце.
Вместо ответа он получил e-mail от ее отца, в котором говорилось о страшном диагнозе-рак мозга.
Позже ему позвонила сестра и рассказала, что состояние Кэти очень серьезное.
Ник сел в машину и вернулся домой, чтобы увидеть Кэти.
Он не мог этого объяснить, просто он должен был быть с ней.
Несколько недель спустя, Кэти перенесла операцию и последующее лечение.
Она практически разучилась говорить, ей пришлось заново учиться читать.
Но она шла на поправку.Чувствовала себя лучше. Признаков рака почти не оставалось.
В марте 2003 она поняла, что любит Ника. Но призналась ему в этом лишь в июле.
В том же месяце она узнала, что болезнь вернулась, на этот раз в ее легких.

Кэти Киркпатрик


Она прошла еще один курс химиотерапии и какое-то время, казалось, что все под контролем.
Она снова вышла на работу. Принимала участие в фонде Лэнса Армстронга в помощь больным раком.
Она учавствовала в велозаезде с людьми больными этой болезнью.
Несмотря на затруднения с дыханием, она проехала 7,5 миль. Осенью 2004 болезнь перешла на остальные органы.
С Ником они помолвились в марте 2004.
Они назначили день свадьбы, и девушка полностью сосредоточилась на этом.
В конце декабря они решили,что нет смысла откладывать свадьбу.
Кэти понимала, что чем скорее будет свадьба, тем вероятнее, что она до нее доживет, но никому об этом не говорила.

Свадьба была прекрасна.

Церковь была вся в розовых розах и свет рассеивался , делая это место еще более романтичным.
Как только Кэти пересекла церковный проход и отпустила руку отца, Ник повернулся к ней и сказал: "Я люблю тебя".
Их клятвы были простыми и короткими.
Они не включили в них фразу "Пока смерть не разлучит нас", потому что работник загса, знавший Кэти с детства не употреблял этой фразы.

Вместо этого он сказал им, что брак-это кусочек рая на земле.

После, они поцеловались.
Это мгновение принадлежало только им.
Это было их мгновение и больше ничто не имело значения, они просто знали, что всегда будут вместе.

Кэти Киркпатрик

Некоторые из друзей не хотели с ней фотографироваться.
Кэти осталась такой же как и раньше, за что они ее и любили.
Но они не хотели запоминать ее такой маленькой и слабой, ее худенькие ручки размером с детскую.

Когда они видели, как она улыбалась, они понимали, что разделяют с ней самый счастливый день в ее жизни.

Откуда Кэти набралась столько сил и энергии, чтобы выглядеть так грациозно, учитывая ее болезнь-было загадкой.


Репетиция свадьбы бала в четверг.

В пятницу она постаралась отдохнуть.

В день свадьбы, она проснулась в 6 утра.

Кэти Киркпатрик



Кэти Киркпатрик


Когда она покинула ресторан с гостями, где ей пели серенады и угощали свадебным тортом, ее лицо было такми же белым как и ее платье.
Она выглядела счастливой.

Пять дней спустя, Кэти умерла.

Они с Ником отложили свадебное путешествие и поехали в Чикаго на консультацию докторов, которые могли помочь.
Там она почувствовала себя хуже. Она хотела вернуться домой. Ее медсестра думает, что Кэти знала, что умрет.

На похоронах произнесли речь, которую Кэти говорила в день выпуска:
"Жизнь-это длинная цепочка событий, объединенных вместе любовью. если в жизни и есть только одна вещь, которой стоило бы научиться, то это-любовь..."

Она не позволяла болезни мешать ей жить, лишиться надежды или веры.
У нее была сказочная свадьба, она испытала любовь, она давала любовь, а любовь не умирает.
И именно так Кэйти боролась с раком.
Источник!