.... uneori are impresia că nu e singură, dar ceva mai mult. Devine tot mai sensibilă o dată cu răcirea vremii, o dată ce se maturizează. Se îmbolnăvește de priviri, se dezamăgește în oameni, în fapte. Ar fi vrut de atîtea ori să ia totul de la început, dar totuși ceva o tine în acest banal, rece și dur prezent. Și încercă, își chinuie fiecare moleculă a creierului, doar ca sî înțeleagă, ce o ține captivă aici - în acest prezent.
Înfluența orelor de toamnă...
Acum visează ca un copil naiv, la vară, la soare, la distracție, la libertate, la hainele alea ușoare. Probabil, dezamăgește si ea, rănește și ea, dar la moment, e mult prea sensibilă și neputiinciosă pentru acțiuni și fapte de genu' ..
O dezamăgesc :
oameni
fapte
cuvinte
priviri
idei
acțiuni
melodii
atitudini
E bolnavă de acel sentiment firesc, și realizează ca anume asta o ucide, dar merge mai departe pentru că e sigură că vine și clipa cînd va răspunde cu aceeași monedă. E atît de sentimentală, plînge mai mult decît crezi, dar nimeni nu-i vede lacrimile pentru că nimeni defapt, nici nu merită. E un copil prea puternic, pentru a lasă mîinile în jos.
Sunt dimineți în care radiază de fericire, zîmbește pînă la urechi și nu-i pasa de nimeni, sunt seri în care înțelege că nimănui nu-i pasă de ea.
La moment s-ar putea mîndri doar cu cîteva persoane, care îi provoacă involuntar zîmbetul, și le mulțumește enorm.
Adesea se întreabă ”Dacă aș dispărea, ar observa cineva?” E un pesimis bolnav, e o privire bolnavă, eu un sarcasm neînțeles.
Mîine se va trezi și posibil, va privi alt fel lucrurile, dar la moment e cel mai dezămagit copil.
Înfluența orelor de toamnă...
