Copilăria este locul de refugiu al problemelor insolubile.
Am ales să scriu despre copilărie pentru că mi-e dor de ea, de acea perioadă a vieții cînd eram o creatură fără nici o responsabilitate, plină de viață practic mereu. Și.. probabil încă o cauză ar fi aia, că eu compătimesc, copii din prezent, că nu au parte de acea copilărie, de care am avut eu. Generația ce vine, e una mult mai bolnavă, leneșă, ambițioasă, suferind de boli ca: calculator, televizor, mîncare ”Fast food”.Eu cînd eram mică visam la jucării, păpuși, înghețată. Vroiam ca mama mereu să-mi permită să plec la joacă. Puteam să nu apar acasă întreaga zi, nici nu mîncam, ne zbenguiam întreaga zi. La ce visează copii din prezent? Tehnică și jucării cît mai performante, fetele la cosmetică și tot felul de haine ”La modă”, băieții de pe la 5 ani îți arată cu degetul la Mercedesul tatălui zicînd ”Tati deja mi-a promis că îmi ea unul ca acesta”.
Și mi-e atît de dor de clipele cînd fugeam pe afară simtindu-mă atît de liberă, de imbrățisările calde ale mamei, de zilele cînd îl așteptam pe tati să vină acasă, neapărat cu o ciocolată, de serile de vară cînd mă suiam pe acoperișul casei pentru a mă uita la stele, sau de nopțile cînd adormeam pe afară. Mi-a dor de clipele cînd pentru fericire era de ajuns o înghețată, un zîmbet al mamei și o privire caldă a tatei, brațele obosite ale bunicilor și săruturile lor în frunte. Chiar nu mai aveam nevoie de nimic. Și chiar refuzam să cresc..
De fiecare dată cînd îmi sărbătoream ziua de naștere, eram fericită, că sunt mai mare cu un și totuși mă gîndeam că nu e doar o sărbătoare a unei zile, dar este o trăsătură, trversînd-o se impune necesitatea de a acționa mai corect, de a gîndi mai rațional și cerințe vor fi din ce în ce mai multe.
Și mereu vom reveni la ideea că Copilăria e cea mai frumoasă perioadă a vieții.
Cu fiecare lacrimă, mă îndepărtez de tine, Copilărie!
