Jocul de-a iubirea

   ... într-un final realizăm că suntem doar participanții unui joc atractiv, orbitor și deosebit... într-un final devenim toți învingători și învinși... într-un final nu mai știm ce să facem... într-un final înțelegem că toate au un sfîrșit... într-un final deschidem ochii și ne dăm seama că e o pierdere zadarnică de timp... într-un final unul merge mai departe, iar celălalt moare, moare de speranță și iluzie, pe cînd ar trebui să facă la fel ca și celălalt... 
   ... într-un final ajug la cuvintele lui Tony Hawks: 

  ”Eu nu sunt sigur că mă voi căsători vreodată. Parcă nu are sens pentru mine să faci cuiva o promisiune pe care nu poţi fi sigur că o vei putea respecta. Mi se pare mai corect să spui: „Pe moment, mi se pare că eşti persoana potrivită pentru mine, cu care aş putea să îmi petrec restul vieţii. Dar dacă într-o zi vei dori să mă părăseşti ca să fii mai feiricită, atunci fă-o. Şi eu voi face la fel”. Tot e un fel de promisiune, dar una mai corectă. Şi dacă avem o familie, cred că tot ar trebui să stabilim ce vom face în momentul în care nu vom mai fi fericiţi împreună. În relaţii, oamenii spun că vor ca celălalt să fie fericit, dar, de fapt, vor ceva unul de la celălalt. Multe relaţii nu durează, pentru că se bazează pe „vreau ceva de la tine”, dar ar trebui să se bazeze pe „am multe să-ţi ofer”.