vineri, 17 august 2012

Impertinență

 
     Muza mea pentru această postare, a fost fraza unui cunoscut istoric al modei rus și în același timp francez, în cadrul unei emisiuni, pe care am vizionat-o fugitiv astăzi în timpul pregătirii prînzului.
     Se vorbea despre sfaturile unei primei întîlniri, ținuta, comportamentul unei domnișoare, doamne. Fraza care-a spus-o și mi-a atras deosebita atenție și cu care-am fost total deacord ”Noi bărbații suntem indignați de femeile care nu ne apreciază complimentele, prin frazele de genul ”Mulțumesc, știam asta” sau ”Mi-au mai spus-o”, e o dovadă de lipsă de educație, de modestie care fac o femeie mai atrăgătoare. Încrederea în sine, ar trebui să-și cunoască limitele, sau cel puțin stăpînită în fața unui bărbat.”
     Eu mă mir de persoanele din prezent, care-și limitează valoarea și prețul prin propriul comportament, uneori facînd asta din obișnuiță, involuntar. E o lipsă totală de modestie, de educație, de dezvoltare a unei personalități, în special în cazul femeilor, care-și expun în exces femenintatea. Femeile cu un mod de viață, un fel de a se exprima mai clandestin, după părerea mea sunt mult mai apreciate, chiar și în prezent, cînd s-a uitat de termenul ”limită”.
    Susțin tendița și rîvna pentru a fi diferită, pentru a nu fi ca ceilalți, dar totuși ea ar trebui să dispună de niște margini. Cred că ar trebui să atragem atenție nu doar la machiaj, haine și bijuterii, dar și la comportament, modul de a ne expune și modul în care ne percepe lumea, felul în care gîndim, ceea ce spunem, ceea ce încercăm să evocăm lumii ăstea mult prea complicate. E o chestie ce ne privește pe fiecare în parte, lucruri care toți le percepem diferit, iar eu am încercat să descriu unghiul din care eu privesc așa-zisa ”problemă”, actuală și destul de gravă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu