Între dimineață și somn

Momente precipitate, nici nu mai realizez cînd se face miezul nopții, cînd se face dimineață, cînd se face sfîrșit de săptămînă...
Recunosc că există o demarcație între săptămîna aceasta și cu multe altele, e una mai specială, mai plină de dor.
Îmi este greu, pentru că nu pot spune nimănui ceea ce cu adevărat încearcă să răbufnească din pieptul meu, cît de "mare"-ar fi veleitatea... Nu pot, mai bine zis nu vreau, mai bine zis Nu trebuie.
Sunt confuză singură cu mine, chiar nu pricep, cînd toate căile duc spre lumină, ceva din adînc te înlănțuie în întuneric... și-aș vrea să evadez, odată și pentru totdeauna. Nu că ar fi fost urît, ci doar o simplă aspirație carnală...
În pofida tuturor, realizez progrese și sunt mulțumită că-mi reușește... O zi, două, trei, o săptămînă, o lună, nicioadată.
Îți mulțumesc... Atît, așa perfect cum ești.