Alți ochi

Astăzi am vrut să fac o faptă bună, să ajut pe cineva. :) Sper că mi-a reușit.
Cît de banal ar fi, dar am răscolit trecutul. Am recitit, ceea ce scriam cîțiva ani în urmă.
E diferit. Nu mai e la fel. Alți ochi.
Am reușit totuși să regăsesc ceva care să-mi replacă, viziunea mea despre cuvinte. :)
     „Dar lipsa de respect se plăteşte, aşa încât cuvintele au ajuns să nu mai fie folosite pentru a spune ceva, ci pentru a nu spune ce gândeşti. De la faza asta, nimeni nu se mai înţelege cu nimeni, pentru că nu mai acordă credit cuvintelor. Iar cele mai mari probleme apar tocmai din lipsa de comunicare. Oricine ar observa o persoană care şi-ar pune căciula în picioare iar ciorapii pe cap, dar nimeni nu mai observă felul impropriu în care se folosesc cuvintele.
      Lovim zilnic cu “cuvinte energii”, încasăm din toate părţile ceea ce spun alţii, suntem dezorientaţi şi nu ştim de ce. Păi, de asta! Pentru că din dorinţa de a fi ”în rândul lumii”, facem şi noi ce fac cei mai mulţi: vorbim ca să ne aflăm în treabă. Uităm că orice lucru ar trebui să poată fi spus folosind tonul potrivit şi nu ascuns după cuvinte. Că de fapt un prieten îşi asumă responsabilitatea de a ne spune adevăruri dureroase. Neprietenii ne duc cu vorba, ne lasă să greşim, apoi profită de pe urma greşelilor noastre. Dar noi, pe cine ne supărăm? Păi, pe cine nu trebuie, pentru că prietenul s-a gândit mult dacă şi cum să ne spună ceva ce ştia că ne va supăra, dar ne va ajuta , şi a riscat să ne supere.
     Este o dovadă de respect faţă de ceilalţi să ascultăm atent tot ce ni se spune şi să fim atenţi când deschidem gura. Mi-aduc aminte că în copilărie am învăţat o poezioară care suna cam aşa: “doi ochi şi numai o gură, ţi-a lăsat buna natură; multe poţi tu să priveşti, dar puţine să vorbeşti”. Şi este o dovadă de respect faţă de noi înşine să nu ne facem a înţelege ceva ce nu are nici o noimă ci să cerem explicaţii. Altfel, vom păţi ca în povestea lui Andersen cu hainele cele noi ale împăratului, adică doar inocenţii vor mai avea, dacă nu chiar doar ei mai au, posibilitatea de a spune lucrurilor pe nume.
     Cuvântul, ca şi aerul, reprezintă mediul nostru zilnic de viaţă. Aşa cum aerul poate fi poluat, şi cuvintele rele poluează şi crează un mediu ostil vieţii. Cuvântul poate fi medicament sau otravă, poate fi marfă sau ambalaj. Dar, orice ar fi, ne poate transforma viaţa în rai sau în iad. Norocul este că doar de noi depinde, dar câţi ştim asta? Şi dacă ştim, ne ajută la ceva? Cuvântul ridică dar şi doboară; cuvântul dă viaţă, dar şi omoară; cuvântul vrăjeşte dar şi chinuieşte; cuvântul trăieşte! 
     Uneori, chiar mai mult decât noi. Iar vorba nu zboară, ci se întipăreşte adânc în sufletele noastre lăsând cele mai durabile şi, uneori dureroase, răni!”