A fost prea frumos

A fost prea frumos...
Mîncată în tot sensul cuvîntului de țînțari, cu un picior bandajat, cu o mînă „просто космос” și niște dureri teribile de spate, în miez de noapte, decide să mai scrie cîte ceva. Multe idei, zilnic, dar... o apasă lenea rău de tot.
     O primă declarație ar fi pentru persoanele dragi, cititorii fideli, care de zeci de ori au întrebat-o „De ce nu scrii o carte?”. După o constatare destul de simplă și fermă pe care astăzi a auzit-o, la sigur nu va scrie nici o carte.
     Recunoște că nu are acei 90-60-90, nu are înălțimea aia la fel de perfectă, nu are buzele Jolie și nici ochii M. Fox, totuși ca și orice om are unele sentimente, atitudini, priviri, care nu țin de exterior. Regretă nespus de mult, că în tendința de a demonstra acestea, nu e auzită și nici văzută, dar... apare și aici un „dar”. Speră ca trecerea timpului va reuși să-ți deschidă ochii.
Motive? Motivele pe care nu le poți spune! Probabil, o simplă frază, cu ajutorul căreia a lăsat în umbră atîtea...
Tu, pur și simplu nu-ți imaginezi.
     Astăzi, se simte obosită. Obosită mai mult ca oricînd. Nu se merită! Da, adevărat. De atîtea ori i-a fost explicat, dar ca o copilă naivă continua să spere.
     Își propune ca începînd de mîine să facă acea pauză, mult planificată și mult prea necesară. Nu e pregătită, dar o să reușească, pentru că fiecare eșec poartă în spatele său un mare succes.
șii.... unicul fapt care-i readuce zîmbetul pe față, e decizia categorică de a-și face un vis să devină realitate, în curînd!