Plecare

   De multe ori mă întreb la ce vîrstă am deplina conștiință a propriei identități. Țin minte că aveam 5 ani cînd avusem un vis!
   Se făcea precum că eram într-o livadă ținîndu-mă de mînă cu bunicul. Mergeam printre niște copaci de cireș înflorit. Apropiind spre mine o crangă bunicul îmi spuse: Copacul acesta este în vîrsta mea!
- Dar cîți ani ai bunicule?
- Sînt în vîrsta cînd pot pleca.
   Atunci pentru prima dată înțelegeam că oamenii plecă undeva . . . , atîta doar că nu eram în stare să percep de ce și unde. . .
   Abia peste 2 ani înțelesem ce înseamnă a pleca.

M-au marcat aceste cuvinte, pînă-n rădăcini.